Despre adolescen

De-o vreme nu stiu ce am de ma apuca jindul ca sa nu spun invidia pentru viata adolescentina. Am avut si eu adolescenta mea, cu vaste sectoare gri si negre si cu momentele ei luminoase si foarte luminoase, cu faze tumultoase si perioade de recuperare intre ele. A fost in mare parte frumos, asa...Dar stau si ma uit la poze cu adolescenti sau facute de adolescenti, la diverse fete subtiri si frumoase urmand diversele mode, cu afectarea lor tipica, adolescenti vioi si adolescente vioaie, tumultosi probabil...si ma apuca jindul, ca sa nu zic invidia. De ce-s eu moale si cuminte si obosita? Unde mi-e avantul? Si-i mai vad cu imaginatia lor zburdanda, libera, creativi, dornici sa se afirme, indraznind sa afirme niste lucruri care poate nu-s tocmai adecvate, adevarate, bine-cugetate. Dar le afirma si se afirma, cu curaj, asa. Eu...eu am indoieli si am coborat tot mai mult cu picioarele in realitati, chiar daca asta pare a fi o contradictie. De fapt indoielile sunt mai realiste decat certitudinile in genere...Si nu ma indoiesc doar in legatura cu lumea din jur...indoiala luati-o ca pe un pluriperspectivism, asa, sau...am uitat ce gandeam acum un minut, nu mai pot continua fraza. Pe langa altele, ma intreb si cine ar trebui sa fiu, ce ar trebui sa fac, ce ar trebui sa simt sau sa nu simt...Asa...vreau curajul si hotararea lor, momentan...cred..Mm...si luxul de a visa, ei isi permit luxul de a visa, asa ma gandesc eu acum...pe asta mi-l cam permit si eu in ultima vreme, multumita unor circumstante imbratisatoare de mine...mda...pentru mine adolescenta e acum va sa zica afirmare, viziune, energie, lumina, tumult, elan vital, creativitate, identitate afirmata cu curaj...chiar daca nitel exagerate, deplasate, teribiliste...si luxul de a visa...de nu ar fi cineva prin viata mea, cred ca nici pe ala nu mi l-as mai permite. Ma rog, ma indoiesc acum de cele ce le-am zis, pluriperspectivism, a se intelege.
Mblah, vreau recupera.