Am ascultat azi de nu stiu cate ori un cantec - Mircea Baniciu, Cu tine in gand. Si acum cateva minute am citit versurile si mi-au placut foarte mult si m-a impresionat placut atentia acordata luminii si ritmurilor ei...e o poezie care se pliaza foarte bine pe gusturile mele in materie de fotografie.

Roua pune-n umbra diminetii
Bruma de argint pe o panza de fum
Cand lumina invaluie peretii
In zvon de pasari si de proaspat crang
Ma trezesc singur, din nou cu tine in gand

Fara veste se iveste ziua
Intins si tumultos crescand
Rasul ei imprastiind lumina
Mi-aduce chipul tau senin cantand
Ma trezesc, singur, din nou cu tine in gand

Alba apari si chipul tau
Clar in lumina lunii il vad mereu
Vei reveni ca ziua cantand
Voi fi mereu cu tine in gand

Dupa amiaza-n amortirea-i calda
Soarele isi mangaie vantul in zbor
In lumina galbena ce-si cerne
Aurul peste pamantul verde
Apari cu chipul tau stralucitor

Se asterne nevazuta seara
Ireal e totul fara cuvant
Soarele tacut incet se-ascunde
In frunze leganat usor de vant
Ma trezesc, singur, din nou cu tine in gand

Alba apari si chipul tau
Clar in lumina lunii il vad mereu
Vei reveni ca ziua cantand
Voi fi mereu cu tine in gand

Falduri de-ntuneric cheama noaptea
Nelinistea se asterne-n drum
Totul e incremenit in umbra
Nimic nu-mi fura chipul tau acum
Ma trezesc, singur, din nou cu tine ïn gand